imagine articol

Campionatul Național de minibaschet, un succes pentru echipele noastre!

Echipele noastre participă la Campionatul Național de minibaschet de la Costinești. A fost o săptămână plină de meciuri pentru juniorii înscriși la categoria minibaschet. Clubul nostru a înscris șapte echipe, iar prestațiile avute de copiii noștri au fost pe măsură.

 

U-BT Negru, echipă condusă de Horia Pascu, a izbutit 7 victorii din tot atâtea posibile. În drumul lor, alb-negrii au depășit echipe precum Leii București, Dan Dacian Portocaliu, Șoimii Albi București sau Amicii Pitești. U-BT negru continuă jocurile la categoria U12.

 

Tot un parcurs fără greșeală a avut și U-BT Alb, echipă antrenată de Răzvan Cenean. Această formație a fost în aceeași grupă cu U-BT Albastru, antrenată de Alex Irimia. U-BT Alb a câștigat 6 meciuri, în vreme ce U-BT Albastru a învins 5 adversari și a pierdut un singur joc.

 

U-BT Verde, sprijinită de la margine de Gyuri Grunwald, a încheiat competiția cu un bilanț de 3 succese și 3 înfrângeri. Printre alții, copiii noștri au trecut de Dan Dacian București Corai și de Alpha Team Sport Sibiu Portocaliu.

 

Mergând mai departe, U-BT Roșu, coordonată de Simona Mușat și Mihai Popa, a fost invincibilă în grupa 11 In, unde s-a aflat și U-BT Gri, al cărei antrenor a fost Sergiu Popa. U-BT Roșu a obținut 7 victorii, pe când U-BT Gri s-a evidențiat prin 6 succese și un eșec. 

 

În final, U-BT Galben, antrenată de Mihai Racovițan, a câștigat un meci spectaculos în grupa 14 In, unde s-au aflat adversari puternici precum Steaua Magic, ACS KSE Târgu Secuiesc sau ACS Baller București. Mulți dintre juniori s-au aflat însă la primul lor turneu oficial și s-au descurcat admirabil.

 

Felicitări copiilor, antrenorilor și părinților! 

HAIDE "U"
0

Parteneri