imagine articol

Condoleanțe familiei Demian

Clubul nostru este alături de familia Demian în aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a Nușei Demian

 

Aceasta ne-a părăsit astăzi, la vârsta de 79 de ani. Nușa Demian a fost soția regretatului Horia Demian, cel care dă numele Sălii Sporturilor. De asemenea, Nușa Demian a fost una dintre cele mai importante voci ale presei sportive clujene, activând ca redactor șef al ediției de Transilvania a ziarului „Sportul”, fiind și colaborator permanent al ziarului „Făclia”. 

 

Din 1974, Nușa Demian a devenit profesor universitar la Facultatea de Litere din Cadrul Universității Babeș-Bolyai, acolo unde a predat limba română pentru studenții străini. 
Totodată, Nușa Demian a relatat despre marile performanțe baschetbalistice izbutite de echipele clujene în urmă cu trei decenii, iar în anul 2012 a publicat volumul „Teatru”.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Parteneri