imagine articol

KinetoBlog | Nu intrați! Zonă periculoasă: suprafață de antrenament instabilă

Adrian Resteman este kinetoterapeutul clubului nostru din anul 2011. În plus, este și kinetoterapeutul echipelor naționale de baschet masculin și feminin (3x3). Începând de astăzi, inaugurăm o nouă rubrică pe site-ul u-bt.ro, și anume KinetoBlog. Aici, Adi și colegii lui ne vor împărtăși studii de specialitate, dar și sfaturi care să ne ajute în diferite probleme fizice. Informațiile sunt utile atât pentru profesioniști, cât și pentru cei care își doresc un stil de viată sănătos și practică exerciții fizice.

În lumea sportului există diverse trenduri, mode, iar una dintre acestea se referă la suprafața de antrenament. Există o dezbatere în cazul suprafeței de antrenament, mai precis de utilitatea schimbării acesteia dintr-una stabilă în una instabilă sau combinarea într-un antrenament a acestor suprafețe. În general, fanii suprafețelor instabile folosesc diverse plăci sau perne de echilibru tip BOSU, alergări pe plajă, alergări pe nisip etc. Am să vă demonstrez în cele ce urmează de ce această abordare este neinspirată, de ce suprafața instabilă în cadrul antrenamentelor este un risc de accidentare, nicidecum o alegere potrivită.

Unele dintre motivele pentru care antrenorii, preparatorii fizici, trainerii, terapeuții, kinetoterapeutii adaugă în antrenamente sau în recuperare aceste suprafețe sunt:

·        Recuperare după diverse accidentări (gleznă, genunchi, șold, zona lombară etc).

·        Profilactic (preventiv).

·        Diversitate (pur și simplu antrenamentele par mai sofisticate și complexe).

·        Ca să antreneze echilibru.

·        Ca să antreneze mușchii mici (e o expresie).

Și lista poate continua...

Făcând o cercetare mai amănunțită, bazată pe aceste motive enumerate mai sus, am descoperit foarte multe studii făcute pe suprafețe instabile, pentru diferite afecțiuni sau pentru îmbunătățirea condiției fizice, pentru dezvoltarea anumitor calități motrice etc.

Printre cele mai recente studii pe care le-am găsit (2018) se refereau la întărirea gleznei la persoanele care suferă de diferite afecțiuni legate de instabilitate. Un alt studiu din 2014 se referea la activarea musculaturii într-un "Bulgarian Squat", în timp ce studii din anul 2015 ne arată că o suprafață instabilă îmbunătățește contracțiile cvadricepsului, bicepsului femural și ajută la întărirea ligamentului încrucișat anterior. Mai mult, există studii care se referă la întărirea abdomenului și a trunchiului în diverse exerciții pe suprafețe instabile.

Majoritatea studiilor se referă la o singură parte a corpului în raport cu suprafața instabilă și nu se referă la tot corpul din punct de vedere holistic.

În continuare, dacă ar fi să ne raportăm strict la o singură parte a corpului, de exemplu începând cu laba piciorului, trebuie să luăm în calcul următoarele aspecte:

·        ACCEPTĂM că sistemul neuromuscular este foarte bine integrat într-o rețea de articulații, fascii, mușchi și terminații nervoase care lucrează toate ca o SIMFONIE și creează o FRUMUSEȚE în ceea ce numim noi MIȘCAREA CORPULUI.

·        RESPECTĂM laba piciorului ca pe o structură kinematică menită să reprezinte fundația pentru toate lanțurile închise de mișcare.

·        APRECIEM sensitivitatea proprioreceptorilor plantari și rolul lor în menținerea echilibrului.

·        REFUZĂM modele de încălțăminte cu stabilizatori plantari, cu perne de aer, cu suprafețe moi, care ne promit că amortizează șocuri și mai degrabă întâmpinăm simțul proprioreceptiv de la sol în raport cu poziția corpului în care se află el.

Până aici, legat doar de laba piciorului trebuie să ținem cont că de fiecare dată când alternăm suprafețele, ne "jucăm" cu 26 de oase, 33 de articulații, 19 mușchi și 107 ligamente doar în zona labei piciorului.

Mergând puțin mai departe la o altă teorie, care a fost dezvoltată de către antrenorul Mike Boyle și de terapeutul Gray Cook, teoria abordării corpului articulație per articulație ne demonstrează că orice schimbare de suprafață de antrenament la nivelul oricărei articulații, duce la modificări de biomecanică în articulațiile învecinate. Mai jos avem o imagine în care ne este reprezentat sistemul joint by joint sau articulație per articulație.

Să luăm un exemplu: De fiecare dată când o să încercăm să facem rotații de bazin, (noi încercăm să creăm mobilitate într-o zonă cu stabilitate) trebuie să știm că biomecanic forțăm o zonă să facă o sarcină care nu este a ei. Mai mult, forțăm șoldurile și zona toracală să se blocheze și să devină zone stabile. În limbaj terapeutic nu facem altceva decât să antrenăm o disfuncție și să ne expunem în viitor la accidentări.

Un alt exemplu foarte bun ar fi: de fiecare dată când noi o să încercăm să ne dezvoltăm echilibrul pe o suprafață instabilă, forțăm glezna să devină o zona stabilă (dacă și-ar păstra calitatea de mobilitate am cădea de pe suprafață) o să observăm că direcția genunchiului tinde să oscileze foarte ușor interior-exterior (tinde să aibă rotație). Așa cum observăm cu toții, genunchiul poate face doar flexie și extensie, deci în concluzie din nou încercăm să "antrenăm" o disfuncție și să ne expunem la accidentări.

Dacă de exemplu am dori să dezvoltăm forța cu greutăți (kettlebell, benzi elastice, gantere, discuri etc) pe suprafețe instabile, trebuie să ținem din nou cont de următorul aspect:

Dacă suprafața pe care ne aflăm este factorul limitant în dezvoltarea forței (în cazul nostru suprafață instabilă), nu avem cum să dezvoltăm destulă forță, din cauză că nu greutatea în sine este factorul limitant.

Ghidându-ne după următorul aspect, întregul este mult mai bun decât suma părților, atunci și în antrenamente sau în procesele de recuperare ar trebui să aplicăm acest lucru. Trebuie să ținem cont de corp ca fiind un întreg și nu cred că ar trebui să încercăm să antrenăm doar anumite părți, în cazul de față pe suprafețe instabile, în detrimentul altor părți din corp, expunandu-ne la viitoare accidentări.

Să ne imaginăm o ușă pe care încercăm să o deschidem. Prindem de clanță, apăsăm clanța, tragem de clanță și ușa se deschide, iar balamalele funcționează perfect. Cum ar fi dacă am repeta procesul, dar în acest timp am încerca să ridicăm de ușă după care să încercăm să o tragem în jos să încercăm să mișcăm balamalele în toate direcțiile? Am reuși o dată, de două ori de 100 de ori să o deschidem, dar la un moment dat balamalele ar ceda.

Consider că același lucru s-ar întâmpla și în cazul în care încercăm să alternăm suprafețele, mai ales pe termen lung, ba mai mult ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de o viziune normală și sănătoasă a antrenamentelor moderne în care este considerat că antrenăm mișcarea raportat la tot corpul și nu am alege o opțiune segmentară.

Adrian Resteman

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit