Școala ELF desfășoară de peste trei ani proiectul “Învață de la campioni”, prin intermediul căruia invită sportivi sau antrenori să țină orele  de sport. Cum școala este închisă din cauza pandemiei, profesorul Adrian Muntean își desfășoară cursurile online. În plus, nu a dorit să renunțe la proiectul său, așa că l-a invitat pe Anton Rotaru să le vorbească elevilor săi. Tânărul component al clubului nostru a dialogat cu copiii prin intermediul aplicației zoom, le-a răspus la întrebări și le-a explicat importanța practicării unui sport.

Anton Rotaru, U-Banca Transilvania:

"A fost o experiență frumoasă, având în vedere că îmi plac copiii foarte mult și mă bucur că am reușit într-un fel să contribui la o alegere care îi va ajuta în viitor. Am încercat să le transmit cât de important este sportul pentru sănătate și pentru o viață sănătoasă. Sportul are și alte beneficii, cum ar fi disciplina, frumusețea momentelor și frumusețea muncii care să aducă rezultate pozitive. Cu siguranță, cei mici își găsesc câte un model după care să se ghideze și care, implicit, le influențează deciziile și acțiunile în viitor. Și eu am fost influențat de tatăl meu, care a fost baschetbalist și apoi antrenor, dar sunt și alți jucători care m-au impresionat când eram mic."

Adrian Muntean, profesor de educație fizică:

"Pe Toni l-am avut elev la Liceul de Muzică în urmă cu 10 ani. De atunci l-am îndrăgit și apreciat pentru calitățile lui foarte bune. Atunci făcea fotbal și ulterior s-a apucat de baschet. Eu i-am spus atunci că va ajunge un sportiv mare și că de abia aștept să mă invite la meciurile lui. M-am gândit la Toni pentru că știam că va accepta, îl știu de atâția ani și voiam să le explice copiilor că orice vis poate deveni realitate. Asta doar prin muncă, seriozitate și dorință. Copiii trebuie să îi vadă față în față pe sportivi. Copiii au nevoie de oameni pozitivi, de sportivi care au ceva de spus, de demonstrat și este esențial dialogul dintre copil și sportivi."