U-BT va organiza și în acest an primul turneu din cadrul categoriei Under 16 a Diviziei Central-Europene a European Youth Basketball League, competiția organizată sub egida FIBA și care reunește cele mai bune școli de baschet de pe continent. 

Echipa noastră, pregătită de Horia Pascu, a fost distribuită în Grupa B în această primă fază a competiției, alături de echipele Basket Academy Perugia (Italia), BC Balkan Botevgrad (Bulgaria), Debreceni Kosarlabda Akademia, OSE Lions Oroszlany și Zsíros Akademia Kobanya (toate trei din Ungaria), KK BEKO Belgrad (Serbia), KK Leone Ajdovšcina (Slovenia) și TJ Sokol Pražský (Cehia).

Ca și în anii precedenți, sezoanele EYBL au parte de o fază a grupelor, divizată în două turnee în care echipele, distribuite în grupe de câte 9, joacă fiecare cu fiecare, în urma clasamentului calificându-se primele două în Play-Off. Această fază se joacă într-un singur turneu, primele două clasate urmând să evolueze în SuperFinală

În acest sezon, clubul nostru va organiza cu sprijinul Asociației Județene de Baschet Cluj primul turneu din Grupa B a fazei grupelor, acesta urmând să se desfășoare la Sala de Sport ”Gheorghe Roman” din Parcul Sportiv ”Iuliu Hațieganu” în perioada 3-6 octombrie

HORIA PASCU, antrenor U-BT:

Thumbnail

”Ne bucurăm că jucăm în European Youth Basketball League pentru a treia oară consecutiv cu această generație, că vom evolua pe teren propriu și o să beneficiem din plin de sprijinul părinților și al tuturor susținătorilor echipei. Venim după o pauză competițională îndelungată, suntem fără meciuri oficiale din luna aprilie. Băieții au demonstrat în ultimele săptămâni de antrenamente o foame de jocuri, sunt nerăbdători să începem jocurile oficiale. Sperăm să etalăm un baschet frumos, această competiție ne va ajuta în Campionatul Național, care va începe după o săptămână. Haide U!”

Lotul extins cu care U-BT abordează competiția este format din sportivii Flaviu Călin Abrudean, Andrei Ioan Cupșa, Andrei Lucian Dardai, Victor Dascăl, Octavian Adrian Fărcaș, Vladimir Georgescu, Luca Dianu Gorcea, Robert-Cristian Haba, Radu Hanga, Rareș Irimia, David Călin Lăpuște, Dragoș Lungu, David Maier, Mihai Cristian Marcu, Mihnea-Toma Morar, Abdoulaye N'Diaye, Andrei Pallo, Vlad Petruț, Dragoș Pop și Tudor Ștefan Somăcescu.

Programul jocurilor este următorul:

  • 03 octombrie 2019
    • 18:00 U-BT Cluj-Napoca - Basket Academy Perugia 
    • 20:00 KK BEKO Belgrad - KK Leone Ajdovšcina 
  • 04 octombrie 2019
    • 10:00 BC Balkan Botevgrad - OSE Lions Oroszlany 
    • 12:00 Debreceni KA - Zsíros Akademia Kobanya 
    • 14:00 Sokol Pražský - KK BEKO Belgrad 
    • 16:00 KK Leone Ajdovšcina - U-BT Cluj-Napoca 
    • 18:00 BC Balkan Botevgrad - Debreceni KA 
    • 20:00 Basket Academy Perugia - Sokol Pražský 
  • 05 octombrie 2019
    • ​​​​​​​09:30 U-BT Cluj-Napoca - Zsíros Akademia Kobanya 
    • 11:30 OSE Lions Oroszlany - KK BEKO Belgrad 
    • 13:30 BC Balkan Botevgrad - Sokol Pražský 
    • 15:30 Zsíros Akademia Kobanya - Basket Academy Perugia 
    • 17:30 KK Leone Ajdovšcina - OSE Lions Oroszlany 
    • 19:30 KK BEKO Belgrad - Debreceni KA 
  • 06 octombrie 2019
    • ​​​​​​​09:00 Basket Academy Perugia - BC Balkan Botevgrad 
    • 11:00 Sokol Pražský - OSE Lions Oroszlany 
    • 13:00 Zsíros Akademia Kobanya - KK Leone Ajdovšcina 
    • 15:00 Debreceni KA - U-BT Cluj-Napoca

Toate meciurile disputate la Cluj-Napoca vor fi transmise live pe canalul de Youtube Sportopus 1 - CLICK AICI