
Susținută din tribune de 10.000 de fani, într-o BTarena sold-out, U-Banca Transilvania a cedat în fața puternicei formații BC Dubai, în ultima partidă de pe teren propriu din sezonul regulat al Ligii Adriatice. Echipa din Emiratele Arabe Unite, care începând cu acest sezon evoluează în Euroligă, s-a impus cu 93-110, rămânând neînvinsă după 13 partide jucate în Grupa A.
Pentru al doilea meci oficial de pe teren propriu împotriva unei echipe din Euroligă, Mihai Silvășan i-a trimis în teren pe Russell, Woodbury, Guzman, Creek și Miletic. Antrenorul oaspeților, Jurica Golemac, a aliniat o linie de start formată din Bacon, Prepelic, Petrusev, Kabengele și Wright IV.
Creek a înscris primele puncte ale partidei, cu un floater din apropierea spațiului de 3 secunde. Wright IV a egalat tabela la 3, înainte ca Petrusev să îl imite, la faza următoare, din același loc. Acelați Wright IV și-a mai trecut 5 puncte în cont, în timp ce Russell și Creek au adus-o pe U-BT la diferență minimă în spatele oaspeților, scor 10-11. Woodbury a adus prima triplă a clujenilor, care au trecut din nou la conducere în apropierea jumătății primului sfert, scor 15-13. Punctele oaspeților au continuat să vină din mâna lui Wright IV, care ajungea la 13 puncte marcate, din totalul de 18 al oaspeților, după 6 minute scurse de la începutul partidei. O nouă triplă semnată de Woodbury a dus tabela la 19-21, înainte ca pivotul oaspeților, Kabengele, să crească diferența la două posesii, după ce a transformat ambele libere primite. A urmat duelul aruncărilor înscrise din spatele semicercului, dintre Abass și Guzman, care au mutat scorul la 23-26, cu mai puțin de 1 minut rămas până la finalul primului sfert. Molinar l-a depășit în viteză pe Kamenjas, a „călcat frâna” la linia de fault și a scuturat plasa cu un stop-shoot, însă Avramovic a mai avut timp de o aruncare, pe care a marcat-o de la distanță, astfel că Dubai conducea cu 5 puncte după primele 10 minute, scor 26-31.
Sfertul secund a debutat cu coșul lui Ceaser, după ce tot el recuperase ofensiv, ca mai apoi Creek să înscrie pe pătrundere și să ducă tabela la 30-31. Același Creek a profitat de neatenția lui Avramovic, care a vrut să oprească contraatacul clujenilor, însă l-a faultat pe australian în timp ce acesta arunca din spatele arcului, motiv pentru care jucătorul nostru a fost trimis la linia de pedeapsă, de unde a plecat fără ratare. Un nou contraatac fulgerător al „alb-negrilor”, finalizat cu tripla aceluiași Creek, care ajungea la 13 puncte marcate în meci, o puneau pe U-BT în avantaj de două posesii, scor 35-31. Bosniacul Musa, revenit pe parchet la mai mult de trei luni de la accidentarea suferită în prima etapă din Liga Adriatică, contra Split, pe 6 octombrie, a scuturat plasa din spatele liniei de 6.75, astfel că Mihai Silvășan și-a chemat jucătorii la bancă, la 37-38. Au urmat 2 minute în care formațiile s-au succedat la conducerea partidei, înainte ca tripla lui Creek să egaleze scorul la 46, cu mai puțin de 3 minute până la pauza mare. Echipele au mers cot la cot până la 50-50, când Bacon și-a trecut primele puncte în cont, după o pătrundere pe tușă. Tot Bacon a fost cel care l-a găsit liber pe Kabengele în spațiul de 3 secunde, canadianul înscriind ultimul coș al primei reprize, pentru 52-56.
Russell a marcat la primul atac al clujenilor după revenirea de la vestiare, cu un stop-shoot din fața lui Petrusev. Bacon a răspuns pentru oaspeți, cu o aruncare de la distanță, înainte ca Woodbury să înscrie pentru clujeni, tot din spatele semicercului. Dubai și-a mărit avantajul la 5 puncte, scor 57-62, după o nouă triplă a lui Bacon. Guzman a zguduit inelul pe contraatac, din alley-oop-ul lui Fatts, ca mai apoi Bacon și Creek să înscrie fiecare câte o triplă, pentru 62-67. Australianul Creek a rămas perfect de la distanță, ajungând la 12 puncte înscrise, jumătate din totalul pe care le marcase până în acel moment. Oaspeții au profitat de câteva momente în care toate aruncările lor au nimerit ținta, izbutind să se distanțeze la 10 puncte, scor 66-76, cu 2 minute rămase din sfert. Tripla lui Miletic a fost scânteia care a pornit revenirea „alb-negrilor”, echipa noastră construindu-și un parțial de 8-2 până la finalul sfertului al treilea, care se încheia cu scorul de 74-78.
Musa a scuturat plasa din spatele semicercului, la prima posesie a oaspeților din ultimul sfert, ca mai apoi Creek să marcheze de sub inel, pentru 76-81. Avramovic a restabilit diferența de două cifre în favoarea echipei sale, după ce a înscris a doisprezecea triplă a oaspeților. Deși izbutise să înjumătățească diferența în următoarele două atacuri, echipa noastră s-a văzut din nou condusă cu 10 puncte, scor 83-93, după coșurile marcate de Musa. Un coș înscris cu panoul, de lângă spațiul de 3 secunde, l-a dus pe Creek la 31 de puncte înscrise în partidă, cu 5 minute rămase până la final. Anderson a înscris punctele prin care echipa sa ajungea la 100 marcate în total, cu 12 mai mult decât clujenii, când din meci mai erau 3 minute jumătate. „Alb-negrii” nu au găsit resursele necesare pentru a întoarce soarta partidei, astfel că BC Dubai a rămas neînvinsă în acest sezon al Ligii Adriatice, după deplasarea din BTarena.
Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania
Felicitări echipei din Dubai pentru prestația lor. Cred că au avut o seară incredibil de bună din punct de vedere ofensiv. Am luptat, ne-am dorit să câștigăm acest meci, nu am venit aici doar să ne bucurăm de atmosferă jucând împotriva unei echipe de Euroligă, am venit aici să câștigăm. Am vorbit despre acest lucru și ne-am dorit cu adevărat să luptăm pentru a avea șansele noastre la victorie. Cred că am fost aproape în cea mai mare parte a jocului, dar ei au avut câțiva jucători de foarte mare calitate care au făcut diferența în această seară. Mă refer la Bacon, McKinney-Wright și Kabengele, care au fost foarte, foarte buni în această seară, iar noi nu am reușit să găsim soluții pentru a-i opri. Din păcate pentru noi, am primit 110 puncte, dar nu cred că am avut o apărare atât de slabă. Ei au marcat foarte multe aruncări dificile, din poziții inconfortabile. Dar asta este istoria jocului. Sunt foarte mândru de echipa mea pentru modul în care a luptat. Obiectivul va fi să păstrăm această mentalitate și în celelalte meciuri și să mergem mai departe. Cu siguranță, avem acum cinci meciuri consecutive în deplasare, departe de Cluj, și va fi o perioadă dificilă pentru noi, așa că trebuie să ne odihnim și să fim pregătiți pentru acest lucru. Ne bucurăm să putem fi parte dintr-o competiție unde întâlnim astfel de echipe. Ei sunt parte din elita baschetului european, joacă la cel mai înalt nivel în Europa și noi ne bucurăm că putem evolua alături de ei. Evident, cunoscându-mă pe mine și știind ce mentalitate vreau să avem aici, niciun meci nu îl vom trata lejer, doar să jucăm, să fim acolo pe teren. Orice meci pe care această echipă îl joacă, atât timp cât sunt eu la conducerea ei, îl vom trata numai și numai la victorie. Atmosfera a fost foarte, foarte frumoasă și țin să le mulțumesc fanilor, din nou, pentru prezență. Ne-au obișnuit cu astfel de prezențe la meciuri și mai ales la meciurile importante. Ne bucurăm că putem să aducem în BTarena echipe de calibrul Dubaiului, de calibrul și istoria Partizanului. În partea a adoua a Ligii Adriatice vor veni și alte echipe puternice, cum sunt Steaua Roșie Belgrad, Buducnost sau Cedevita, echipe de tradiție în baschetul european și care investesc mult și au jucători de calitate. Ne bucurăm că putem să creăm această emulație în jurul baschetului și să umplem BTarena, nu o dată, ci de mai multe ori în timpul unui sezon. Cred eu că trebuie să fim mândri de acest lucru și din nou să mulțumim fanilor pentru suport și pentru prezență la aceste meciuri.