
U-Banca Transilvania obține ultimele bilete pentru optimile BKT EuroCup după ce o învinge pe Aris Salonic în decisivul pentru locul 6 în Grupa A, scor 111-92. Pentru al treilea sezon consecutiv, „alb-negrii” își asigură prezența în Play-Off-ul competiției europene, iar în faza optimilor se vor pregăti să înfrunte ocupanta locului 3 din Grupa B.
Într-o BTarena umplută până la refuz, în care tribunele fremătau cu 30 de minute înaintea începerii partidei, Mihai Silvășan i-a aruncat în luptă pe Russell, Molinar, Creek, Ceaser și Kulvietis. În tabăra adversă, Igor Milicic a răspuns cu un cinci de start format format din Mitrou-Long, Jones, Noua, Bochoridis și Antetokounmpo.
Creek a modificat tabela încă de la primul atac al clujenilor, înscriind o liberă după ce a fost faultat pe aruncare de Bochoridis. Elenii au profitat de începutul fără coș din acțiune al clujenilor și s-au distanțat la trei posesii, înainte ca australianul Creek să ducă scorul la 4-9, cu o aruncare din spatele semicercului. „Alb-negrii” au strâns rândurile în apărare și au făcut reglajele necesare pe faza ofensivă, astfel că elenii mai aveau avantaj de o singură lungime la jumătatea sfertului, după punctele marcate de Creek și Ceaser. Împinsă de la spate de peste 9500 de fani, U-BT a completat revenirea și a trecut la conducerea partidei, 12-9, cu 4 minute rămase din sfertul inaugural. Guzman a pedepsit defensiva adversă cu o triplă care a mutat scorul la 17-11, obligându-l pe Igor Milicic să-și cheme jucătorii la bancă. O nouă „săgeată” a lui Guzman a dus-o pe U-BT la trei posesii în fața grecilor, scor 20-13. Grecii au izbutit să încheie cu coș următoarele două atacuri, apropiindu-se până la 20-18, însă veteranii echipei noastre, Karel și Pat, au punctat pentru 26-18. Andjusic a transformat un three-point-play, înainte ca Guzman să îl imite, devenind primul jucător cu minim 10 puncte marcate în meci. Molinar a fost ultimul jucător care a înscris în primele 10 minute, iar diferența ajungea la pragul de două cifre, scor 31-21.
Extrema cubaneză din lotul pregătit de Mihai Silvășan a continuat să pună probleme apărării elenilor, transformând un nou three-point-play, în debutul sfertului secund. În următoarele trei atacuri, Woodbury și Jones s-au duelat de la distanță împotriva fostelor lor echipe, Trey ieșind învingător, cu două triple, față de una a lui Bryce. Molinar a înscris cu fault, ducând scorul la 42-25, iar antrenorul oaspeților și-a folosit un nou timp de odihnă înainte de aruncarea suplimentară a panamezului. Jones a fost principala armă a lui Aris, cu 5 puncte consecutive, care l-au adus la 14 în meci, la egalitate cu Guzman. And-one-ul lui Miletic a dus scorul la 45-32, cu mai puțin de 5 minute până la pauza mare. Russell l-a găsit complet liber pe Miletic în spațiul de 3 secunde, de unde sârbul a înscris cu ușurință, pentru 49-35. Același Russell a găsit culoarul spre inel și a înscris cu panoul, pentru al doilea său coș din meci. U-BT își construise un avantaj de 18 puncte, însă Jones a redus din ecart cu două triple consecutive, stabilind scorul pauzei, 55-43.
Russell a fructificat primul atac la revenirea de la vestiare, cu un stop-shoot din colț, însă Antetokounmpo a răspuns pentru Aris la atacul următor, cu un slam-dunk. Harrell Jr. l-a trimis pe Russell la linia de fault, de unde conducătorul nostru nu a irosit niciuna dintre cele trei aruncări libere primite. U-BT a fost din nou aproape să ajungă la 20 de puncte avantaj, în urma punctelor lui Molinar, care a înscris pentru 64-45, însă Aris a reacționat rapid și a dus tabela la 64-51. Tripla lui Andjusic a fost anulată de Russell, fundașul american nimerind ținta de la distanță pentru prima oară în meci. Clujenii au reușit să-și păstreze avantajul de peste 15 puncte, în ciuda încercărilor elenilor de a reveni în partidă, astfel că tabela indica 73-58 după 6 minute scurse din repriza secundă. Creek și Russell au îndeplinit misiunea de a duce ecartul la 20 de puncte în următoarele 40 de secunde, iar Igor Milicic s-a văzut nevoit să-și folosească un nou time-out. Grecii nu au depus armele și s-au apropiat la 80-65, însă Molinar le-a spulberat speranțele cu o triplă care avea să stabilească scorul înaintea actului decisiv.
Molinar a început ultimul sfert la fel cum l-a încheiat pe precedentul, cu o triplă, care a lăsat în urmă coșul înscris de Harrell cu doar câteva secunde înainte. Începutul sfertului al patrulea a fost echilibrat, diferența de 18 puncte păstrându-se în primele 3 minute, înainte ca Andjusic să nimerească ținta din spatele semicercului. Nervii oaspeților au cedat, iar Bochoridis a fost sancționat cu greșeală tehnică după ce Noua l-a faultat pe Creek pe aruncare. Căpitanul Richard a înscris din nou din spatele semicercului, iar victoria echipei noastre era tot mai sigură, cu 5 minute rămase până la final. Russell a ieșit și el la rampă cu o încă o triplă, care a dus scorul la 99-78, anulând orice speranță a elenilor de a întoarce soarta duelului. Tripla lui Woodbury a ajutat-o pe U-BT să depășească granița celor 100 de puncte, cu 2 minute până la final. „Alb-negrii” au gestionat cu maturitate avantajul de pe tabelă, iar la ultima sirenă, tabela a confirmat ceea ce cei peste 9500 de fani clujeni prezenți în tribune au sperat: U-BT este în optimile BKT EuroCup.
Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania
A fost o senzație extraordinară să antrenez echipa astăzi. Așa cum a spus și Pat, atmosfera din tribune a fost incredibilă. Fanii ne-au transmis energie, pe care am folosit-o, fără să cedăm. Am avut o mentalitate excelentă și am depus un efort mare, exact ce le-am spus jucătorilor înainte de meci că este condiția esențială pentru a câștiga un asemenea joc și anume să joci mai tare decât adversarul. Cred că am reușit asta. Am fost concentrați, am gestionat bine posesiile, am avut doar 7 turnover-uri și 28 de pase decisive, ceea ce spune foarte multe despre spiritul și performanța echipei astăzi. Am înscris multe puncte, iar adversarii au fost periculoși de la distanță, dar am reușit să câștigăm un meci dificil, chiar dacă scorul nu o arată. Avansăm în Play-Off-ul EuroCup pentru al treilea an consecutiv. Ne bucurăm de victorie, dar nu prea mult, pentru că ne așteaptă un alt obiectiv important, Cupa României. Trebuie să ne recuperăm și să fim pregătiți, atât mental, cât și fizic, pentru această provocare.
Patrick Richard, căpitan U-Banca Transilvania
Vreau să încep prin a mulțumi fanilor. Atmosfera a fost incredibilă, chiar dacă de când sunt aici am avut parte de multe meciuri cu un asemenea public în spate. A fost foarte plăcut să jucăm în fața fanilor noștri într-un meci decisiv. Sincer, suntem bucuroși că ne-am calificat. După ultimele meciuri, simțeam că am pierdut prea multe oportunități, dar am avut un meci decisiv acasă și ne-am îndeplinit obiectivul. Acum însă trebuie să mergem mai departe. Ne bucurăm de victorie, dar, mai important, ne bucurăm că ne continuăm drumul spre Play-Off. Suntem în competiție acum, așa că trebuie să profităm de această șansă și să mergem înainte. Astăzi ne-am concentrat pe posesia mingii și am reușit să avem mai multe recuperări decât ei. Adversarii au avut doar opt recuperări ofensive, ceea ce nu e mult. În ultimele meciuri, am cedat multe recuperări și am pierdut prea multe mingi, dar azi ne-am creat mai multe șanse, am aruncat la coș și am pasat mingea foarte bine. Din victorie și înfrângere poți învăța, însă înfrângerile par mereu mai apăsătoare. A fost un singur meci, am dat tot ce-am avut din punct de vedere al energiei și am reușit să câștigăm. Acum trebuie să ne schimbăm atenția către Cupa României și să luptăm pentru al doilea trofeu al sezonului. Nu avem de ales, ne odihnim, ne recuperăm fizic și mental, apoi ne schimbăm focusul. Este un nou trofeu pe masă, cu reguli diferite și cu echipe pe care nu le-am întâlnit în acest sezon. Vom aborda totul cu mentalitatea potrivită și ne vom concentra mai întâi pe stilul nostru de joc. Indiferent de adversar, trebuie să avem mentalitatea potrivită pentru a câștiga.