imagine articol

U-Banca Transilvania se reîntâlnește cu Lietkabelis, la care evoluează Andrija Stipanović

U-Banca Transilvania o înfruntă miercuri, 13 noiembrie 2024, pe Lietkabelis Panevėžys, într-un nou meci din sezonul regulat al BKT EuroCup. Va fi o partidă specială, întrucât ne reîntâlnim cu Andrija Stipanović, care s-a transferat în această toamnă la echipa lituaniană. Așadar, confruntarea va începe la ora 19:00 pe parchetul de la BTarena, biletele putând fi achiziționate printr-un click AICI.

 

Lietkabelis este una dintre formațiile de tradiție din Lituania, clubul fiind fondat în 1964. Timp de 32 de ani, gruparea nu și-a schimbat numele din Lietkabelis. Acest apelativ vine de la o fabrică activă și în prezent, care produce componente electrice. Echipa s-a mai numit Sema, Kalnapilis, Preventa-Malsena sau Techasas și a participat prima oară în Cupa Korać în sezonul 1999-2000. În cele din urmă, alb-vișinii au revenit la tradiționalul nume Lietkabelis.

 

Lietkabelis a câștigat de două ori campionatul lituanian, disputat sub egida Uniunii Sovietice. Performanțele au fost izbutite în 1985 și 1988. În epoca modernă, gruparea din Panevėžys a jucat două finale ale campionatului, iar de patru ori a ocupat locul trei. În stagiunea precedentă, Lietkabelis a ajuns până în finala Cupei Lituaniei și s-a clasat pe locul trei în competiția internă. 

 

Pe banca celor de la Lietkabelis stă în continuare Nenad Čanak, care a pregătit echipa în perioada 2018-2023. Pentru o scurtă vreme, sârbul a fost și antrenorul lui Turk Telekom, U-Banca Transilvania întâlnindu-l și în acea postură. Ulterior, tehnicianul de 48 de ani a revenit la Lietkabelis. 

 

În lot se află, pe lângă baschetbaliștii lituanieni, jucători din Statele Unite ale Americii, Serbia, Ucraina sau Grecia. De departe, pentru noi cel mai important baschetbalist de la Lietkabelis este Andrija Stipanović. Fostul nostru pivot a semnat un contract valabil pe două luni cu lituanienii, devenind, rapid, unul dintre cei mai eficienți baschetbaliști.

 

Pe de altă parte, Georgios Kalaitzakis, de patru ori campion al Greciei cu Panathinaikos, s-a transferat în vară la Lietkabelis. Acesta a fost și draftat în NBA, evoluând la Milwaukee Bucks, respectiv Oklahoma City Thunder. Totodată, Martynas Varnas cochetează cu naționala Lituaniei, la fel ca Vytenis Lipkevičius, care este căpitanul viitorilor noștri adversari.

 

Pentru al treilea sezon consecutiv, U-Banca Transilvania se duelează cu Lietkabelis. Am repurtat o singură victorie în fața balticilor și am pierdut alte trei dispute.

HAIDE "U"
24

Parteneri