
U-Banca Transilvania a fost învinsă la limită de BAXI Manresa, scor 101–99, în deplasarea din Spania, într-o partidă contând pentru runda a XVI-a a BKT EuroCup. După un meci echilibrat, cu schimbări dese la conducere, clujenii au fost aproape de al nouălea succes în Grupa A, însă nu au reușit să plece cu victoria din Pavelló Nou Congost.
Pentru partida din Spania, Mihai Silvășan a alcătuit un cinci de start format din Russell, Guzman, Woodbury, Creek și Miletic. De cealaltă parte, Diego Ocampo i-a trimis în teren pe Reyes, Steinbergs, Brooks, Fernandez și Akobundu-Ehiogu.
Woodbury a adus primele puncte pe tabelă cu o aruncare de la distanță, la care Brooks a răspuns după doar câteva secunde cu o pătrundere până în coș. Au urmat 5 puncte marcate de Creek, astfel că echipa noastră s-a distanțat la două posesii după primele 90 de secunde, scor 2-8. Același Woodbury a găsit din nou ținta din spatele semicercului, însă Oriola, proaspăt intrat pe parchet, și-a făcut simțită prezența, înscriind prima triplă a gazdelor. „Alb-negrii” și-au crescut avantajul la 9 puncte până la jumătatea primului sfert, scor 7-16, după ce Miletic și Creek au punctat fiecare din apropierea inelului. Woodbury și Russell au adăugat rapid 8 puncte în contul echipei noastre, imediat după time-out-ul comercial, astfel că diferența creștea la 17 puncte, scor 7-24. Olinde a ieșit la rampă pentru BAXI cu 5 puncte înscrise spre finalul primelor 10 minute, însă mai mult de jumătate dintre ele au fost anulate de Molinar, cu un slam dunk și o liberă transformată. Paulicap a marcat primele libere ale echipei sale, hotărând scorul la finalul sfertului inaugural, 17-30.
Spaniolii au avut parte de un început de sfert secund mai productiv, reducând din diferență până la 8 puncte, scor 22-30, după 1 minut și jumătate de joc. Două atacuri consecutive ale „alb-negrilor” s-au încheiat cu puncte venite din mâna lui Miletic, care ajungea la 6 puncte în total. Căpitanul Richard a înscris libera primită în urma unui fault tehnic în tabăra gazdelor, ajungând la 500 de puncte pentru U-BT în EuroCup. Bassas și Reyes, cu câte o triplă, la care Steinbergs a adăugat două libere marcate, au adus-o pe BAXI la doar 4 puncte în spatele clujenilor, scor 35-39, cu 5 minute rămase până la pauza mare. Obasohan a egalat la 41 pentru spanioli, dar Guzman a readus-o pe U-BT în avantaj la faza următoare. Au urmat câteva minute în care fiecare dintre cele două adversare a trecut la conducere, însă niciuna nu a reușit să se distanțeze la mai mult de 2 puncte. Chiar dacă gazdele întorseseră soarta partidei, clujenii încă erau în avantaj, cu mai puțin de 1 minut rămas până la finalul sfertului al doilea, scor 49-50. Olinde a ratat ultima aruncare a primei reprize, iar echipele au intrat la egalitate la cabine, scor 52-52.
Creek a decshis repriza secundă cu 2 puncte înscrise după doar 12 secunde, coș care îl ducea pe australian la 17 puncte în total până în acel moment, cu 100% din acțiune. Guzman și Brooks, fiecare cu câte o triplă pentru echipa sa, au mutat tabela la 56-57, înainte ca Russell să înscrie coșul prin care a ajuns la 500 de puncte în echipamentul echipei noastre. La fel ca în sfertul al doilea, Obasohan a adus egalarea pentru echipa sa, de data aceasta la 62, după 4 minute scurse din penultimul act. Creek a continuat evoluția fără greșeală, ajungând la 23 de puncte în total, când tabela arăta 65-68, moment în care Diego Ocampo și-a chemat jucătorii la bancă. Cele două adversare au punctat pe rând fără replică, făcând ca tabela să indice 69–72, cu 60 de secunde rămase din sfertul al treilea. Russell a scuturat plasa de la 8 metri la ultima fază a sfertului, iar U-BT avea un avantaj de 5 puncte înainte de actul decisiv, scor 74-79.
Tabela a rămas nemodificată în primele 2 minute ale ultimului sfert, după ce aruncările lui Guzman și Olinde au fost blocate de Knudsen și Miletic. Richard l-a găsit perfect pe Miletic după un pick-and-roll, iar pivotul sârb a înscris un slam-dunk cu care ajungea la 10 puncte în meci. Russell a fost al doilea jucător din tabăra noastră care a ajuns la 20 de puncte înscrise, după ce tripla lui a mutat scorul la 79-84. BAXI a adunat 6 puncte la rând, trecând la conducerea partidei, cu 5 minute rămase până la final, scor 85-84. Spaniolii s-au distanțat la două posesii, scor 92-88, iar „alb-negrii” mai aveau mai puțin de 3 minute să plece cu victoria din Pavelló Nou Congost. Miletic a transformat un three-point-play și a adus-o pe U-BT la un singur punct în spatele gazdelor. Obasohan a continuat să fie principala armă a lui BAXI, înscriind o nouă triplă din spatele semicercului, prin care ajungea la 27 de puncte în total și își ducea echipa la 97-93. Creek a recuperat ofensiv, a pus mingea în coș cu tot cu fault, iar după ce Olinde a atins mingea aruncată de australian de la linia de fault, fiind sancționat cu goaltending, scorul era din nou egal, 97-97. Fatts a fost trimis la linia de libere, de unde a plecat fără ratare, iar U-BT era din nou la conducere. Diego Campo a cerut timp de odihnă, iar la întoarcerea jucătorilor pe parchet, Miletic a fost sancționat cu fault antisportiv la Olinde, care a transformat o singură aruncare din cele două primite. Posesia a rămas la catalani, care au înscris prin Obasohan, iar spaniolii erau primii care ajungeau 100 de puncte, în timp ce U-BT era la un singur punct în urma lor, 100-99, cu 23 de secunde rămase din meci. Russell a ratat aruncarea prin care U-BT putea trece la conducere, Brooks a recuperat, a fost faultat și trimis la linia de libere, de unde a stabilit scorul final, 101-99.
Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania
Mai întâi, felicitări echipei din Manresa pentru această victorie. A fost un meci foarte strâns. Cred că îl aveam în mâinile noastre și totul s-a schimbat după acel fault antisportiv. Este păcat, e dureros să pierzi așa. Dar asta e viața și ăsta e baschetul și trebuie să învățăm cum să câștigăm astfel de meciuri strânse, pentru că în acest sezon am avut dificultăți în a face asta. Am avut dificultăți să luăm decizii bune sub presiune. Le-am spus jucătorilor că s-au luptat foarte bine. Trebuie să-și țină capul sus. Și trebuie să învățăm, să vizionăm meciul iar și iar pentru a încerca să învățăm cum să câștigăm astfel de partide. Practic ne-am pierdut șansele de a termina în primele patru locuri, dar suntem încă în viață. Încă ne luptăm pentru un loc în Play-Off, care este unul dintre obiectivele noastre și trebuie să rămânem uniți și să ne ajutăm reciproc să trecem peste acest moment. Am jucat multe partide în deplasare și nu avem o serie foarte bună în ultimele jocuri. Vom rămâne împreună, vom merge mai departe și ne vom strădui să facem tot ce putem mai bine. Mai avem două meciuri în sezonul regulat, unul în deplasare cu Hapoel și unul acasă cu Aris. Probabil cel cu Aris va fi decisiv pentru un loc în primele șase echipe. Trebuie să rămânem concentrați, să muncim și să ne luptăm. Pentru că asta e esențial, să învățăm ce putem face mai bine și să continuăm să ne luptăm.
Mitch Creek, jucător U-Banca Transilvania
A fost unul dintre acele meciuri în care muncești foarte mult pe parcursul întregului joc și tot pierzi la câteva faze decisive, unde poate adversarii au depus puțin mai mult efort decât noi. E frustrant să pierzi așa, dar partea bună este că suntem prezenți în astfel de meciuri până în ultimele secunde și continuăm să învățăm. Ar fi trebuit doar să câștigăm unul sau două momente cheie în astfel de jocuri și am fi avut mai multe victorii în cont. Luăm însă multe lucruri pozitive din această seară și acum ne concentrăm pe meciul cu Partizan și ultimele două partide rămase din EuroCup.